Acest produs este publicat la data de 23-11-2024 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Ai uneori impresia că te afli într-o relație abuzivă? Comportamentul tău în relație este adesea dictat de sentimente precum frica, obligația, vinovăția sau rușinea? Sau tocmai ai scăpat de un partener abuziv și ai vrea să înțelegi cum s-au întâmplat lucrurile și să înveți cum să te ferești de asemenea persoane? Autorul acestei cărți, care a trecut el însuși printr-o relație toxică, îți propune o călătorie în trei etape, ce te va ajuta în primul rând să înțelegi cum s-a ajuns de la „al nouălea cer“ la iad și să faci pașii necesari pentru a ieși din acea situație și pentru a nu mai intra vreodată într-un ciclu abuziv. Pe tot parcursul, cu ajutorul exercițiilor și exemplelor din carte, vei învăța să te cunoști pe tine mai bine, să afli care-ți sunt nevoile și să ți le îndeplinești, să-ți oferi compasiune, pentru ca, într-un final, să ajungi la acea iubire de sine sănătoasă, care să te ajute să te dezvolți, să te schimbi, să te bucuri de viață. Craig Newman este psiholog clinician, doctor în psihologie clinică, precum și în economie comportamentală și adicție. Are o vastă experiență ca terapeut și coach și este creatorul programului de self-help „Get Out, Get Love” (GOGL). Intrarea într-o relație abuzivă este adesea plăcută și rapidă. Există semne ale acestor relații care sunt foarte ușor de recunoscut pentru cei care au trecut prin ele. Legătura cu noul partener este puternică și îmbătătoare. Te îndrăgostești rapid și toate semnele par să arate că ți-ai întâlnit sufletul-pereche. Uneori, alții te-ar putea avertiza că lucrurile se mișcă prea repede, dar nu știu cum simți tu și nu văd ce vezi tu. Această persoană extraordinară este potrivită pentru tine și tu ești potrivit pentru ea. - Craig Newman Michelle mi-a spus: „Făcea comentarii despre hainele mele, o mică insultă, remarcă sarcastică. Peste ani, mi-am dat seama că mă făcuse să par mai bătrână decât vârsta mea reală. Fără machiaj, fără coafură și fără stil. Voia, pur și simplu, ca alți bărbați să nu mă vadă și nu m-am mai văzut nici eu“. Peter a rezumat pentru noi: „Obișnuia să îmi spună că mă iubește foarte mult și mă urăște în aceeași măsură, aproape în glumă. Dar nu era o glumă, căci am trăit ambele stări ani întregi“. - Craig Newman CUPRINS Introducere Actul I — Înțelegere 1 Trezirea la realitate 2 De ce devenim dependenți de abuz 3 O poveste de iubire pe care toți ar trebui să o știm 4 Cum să recunoști abuzul 5 Cum abuzul ne modelează realitatea 6 Cum nu ar trebui să se simtă iubirea Actul II — Evadare 7 Plecarea 8 A sta departe 9 Procesarea poveștii 10 Împrietenirea cu emoțiile 11 Alinarea fricii 12 Alinarea obligației 13 Alinarea vinovăției și a rușinii Actul III — Găsește iubirea 14 A te iubi pe tine însuți 15 Îndeplinirea propriilor nevoi 16 A fi un supraviețuitor 17 A renunța 18 A te simți valoros 19 A avea încredere 20 A le pune pe toate la un loc 21 Când apare iubirea 22 Rezumat Mulțumiri
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Dupa o relatie abuziva, gaseste iubirea sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign