Acest produs este publicat la data de 22-06-2024 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
10 ani de la intrarea în vigoare a noilor Coduri penale 1 februarie 2014 reprezinta un moment semnificativ pentru reforma legislativa și instituționala în materie penala și procesual penala în sistemul judiciar din România, marcând intrarea în vigoare a Codului penal și a Codului de procedura penala. Ambele coduri au adus inovații din punct de vedere legislativ, menținându-se, însa, și instituții constante ale acestora, astfel încât putem spune ca s-a asigurat un echilibru în desfașurarea procesului penal în România. Marcarea acestui deceniu de modernitate, dar și de constante ale dreptului penal și procesual penal, a avut loc loc la 1 februarie 2024 printr-o conferința online la care au participat profesioniști ai dreptului cu înalte performanțe din magistratura, avocatura și mediul academic, organizata de Societatea de Științe Juridice (juridice.ro). Aceasta conferința și-a propus un proces amplu de reflecție, de deschidere și invitare la dialog profund și dinamic, în scopul unei creșteri pe un alt nivel al cunoașterii și aplicarii dreptului penal și procesual penal român. Despre lucrare Abordarea incluziva si multidiciplinara au constituit reperele acestei conferinte, care se regaseste acum si în acest volum, punând în valoare o mentalitate deschisa si inovatoare în gasirea si a altor modalitati de dialog, de interpretare si aplicare a dreptului penal si procesual penal pentru justitiabili dar si a societatii românesti, cu respectarea drepturilor si conferirea unor garantii suplimentare pentru consolidarea justitiei penale si noua sa dinamica nationala, europeana si globala. La realizarea lucrarii au participat judecatori, profesori, avocați, studenți, oferind o dimensiune holistica asupra aspectelor abordate, cu evidențierea unor instituții din cele doua coduri, jurisprudența și doctrina naționala și europeana, ceea ce conferit substanța acestui moment. Din cuprins - Consecințele neconstituționalitații unor dispoziții ale codurilor penale, efecte asupra normelor și jurisprudenței în materie penala - Aspecte inovatoare de ordin legislativ în Codul penal român - Instituții ale dreptului procesual penal european și noutați în asigurarea unei practici unitare în materie penala reglementate în Codul de procedura penala român - Perspective europene în aplicarea drepturilor omului și dreptului comunitar în materie penala - Tehnologiile în procesul penal român – provocari și realitați ale mileniului al III-lea - Proiecții ale tinerei generații privind instituții ale Codului penal și ale Codului de procedura penala Coordonatori Judecator dr. Rodica-Aida Popa, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penala Prof. univ. dr. Ștefan Deaconu, Facultatea de Drept, Universitatea București Lect.univ.dr. Luminita Cristiu-Ninu, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, Judecator Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala Judecator dr. Mihail Udroiu, Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala Avocat Monica-Elena Livescu, Managing Partner Livescu & Asociații Avocat dr. Andrei Savescu, Managing Partner Savescu & Asociații Asistent univ. dr. Nadia-Claudia Cantemir-Stoica, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București Autori Conf.univ.dr. Bogdan Dima, Facultatea de Drept, Universitatea din București Asist.univ.dr. Cristina-Teodora Pop, Facultatea de Drept, Academia de Studii Economice din București Magistrat-asistent, Curtea Constituționala Luminița Criștiu-Ninu Lect.univ.dr. Lamya-Diana Haratau, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, Avocat, Partner SCA Haratau & Asociații Lect.univ.dr. Daniela-Maria Czika, Facultatea de Drept, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu Avocat dr. Veronica Dobozi, Partner Stoica & Asociații Lect.univ.dr. Elisabeta Boțian, Facultatea de Drept, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu Asist.univ.dr. Adrian Haratau, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, Avocat, Managing Partner SCA Haratau & Asociații Conf.univ.dr. Mihail Udroiu, Judecator, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penala Avocat Mihai Trandafir, Managing Associate Stoica & Asociații Lect.univ.dr. Rodica-Aida Popa, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, Judecator, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penala Avocat dr. Mihai Mareș, Managing Partner SCPA Mareș & Mareș Avocat Augustin Zabrautanu, Managing Partner Zabrautanu, Popescu & Asociatii Lect.univ.dr. Laura-Cristiana Spataru-Negura, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, Avocat, Baroul București Avocat Doru Cosmin Ursu, Managing Associate Cabinetul avocațial Zamfirescu Racoți Vasile & Partners Drd. Vasile Coman, Facultatea de Drept, Universitatea „Titu Maiorescu” din București, Judecator, Tribunalul Prahova, Secția penala Tamer-Adi Talaat-Hamid, Student în anul III, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București Andrei-Alexandru Mihalache, Student în anul III, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București Alina Elena Ion (Mușat), Studenta în anul III, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București Roxana-Andreea Dragomir, Studenta în anul III, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Un deceniu de modernitate in aplicarea Codului penal si a Codului de procedura penala. Constante si perspective asupra procesului penal roman in spatiul juridic european sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign