Acest produs este publicat la data de 30-09-2023 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Deloc întâmplător, limba română cunoaște, de foarte multă vreme, o sumedenie de termeni care alcătuiesc paradigma ce descrie răufăcătorii, făptașii sau făptuitorii de rele din fauna interlopă. Hoțul mai era denumit și fur, în vreme ce pungașul era un borfaș mai mic, în special unul tentat, nu doar etimologic, de pungile din buzunarele celor avuți, și, prin extensie de termen, o persoană necinstită, un escroc, un șarlatan, care practica înșelătoria. La nivelul următor al infracționalității practicate la scară extinsă și cu violență, se făcea trecerea de la hoțul de buzunare la hoțul la drumul mare (sau de codru): tâlharul era banditul de demult. Acesta mai era desemnat și ca brigand sau lotru (ori, termen și mai învechit, complet uitat astăzi – cetaș, adică membru al unei cete de tâlhari), iar, în ciuda popularității lui, nici haiducul nu era tocmai un justițiar, care „lua de la bogați și dădea la săraci”, de cele mai multe ori el păstrând și pentru sine o parte însemnată a prăzii. Sub influența americănească, în perioada interbelică putem vorbi și de apariția gangsterului. Toate aceste personaje – fie că ne place s-o recunoaștem sau nu – au contribuit și ele, în felul lor, la scrierea controversatei istorii a Bucureștilor, iar din poveștile lor se poate alcătui o impresionantă Carte Neagră a Orașului, dar una care cuprinde și un consistent capitol de un Roz extrem de senzual…
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Cartea Neagra a Bucurestilor de altadata. Crime, talharii si subteranele orasului sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign