Suport Clienti

+4 0748 400 200

Geneza uitata

48.0 RON

Acest produs este publicat la data de 25-03-2024 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.

Cod intern:
bookmaster_167509073
Disponibilitate:
In stoc
Categorie:
Producator:
Daksha
Recomanda:

Descriere Geneza uitata

„ Geneza uitata ” este al șaselea volum din seria „ Radu Cinamar ” și el reprezintă fără îndoială un pas înainte atât din punctul de vedere al stilului editorial, cât și din cel al expunerii informației. Cartea apare într-un format nou, mai mare, fiind totuși cea mai voluminoasă dintre titlurile seriei de până acum. Remarcăm simetria pe care autorul pare să o respecte în cadrul volumelor sale: după fiecare expediție printr-un tunel, urmează un volum ce tratează un subiect separat, după care se revine la expediția prin tunelul următor. Astfel, volumul 3 („Misterul din Egipt – Primul tunel”) a fost urmat de volumul 4 („Pergamentul secret”), pentru ca volumul 5 să trateze o nouă expediție („ În interiorul Pământului – Al doilea tunel ”). Volumul 6 („Geneza uitată”) apare ca fiind un volum de-sine-stătător, iar dacă această logică de publicare se va aplica în continuare, atunci ne putem aștepta ca volumul 7 din serie să trateze despre expediția prin cel de-al treilea tunel, care este și ultimul din Complexul secret din Munții Bucegi. Noul volum („Geneza uitată”) prezintă un subiect uimitor prin complexitatea și bogăția informației, dar cele peste 70 de desene elaborate sunt menite să ușureze înțelegerea textului. Miezul lucrării îl reprezintă subiectul originii adevărate a omului și a evoluției sale complexe de-a lungul erelor. Sunt explicate de asemenea unele dintre „punctele fierbinți” ale istoriei umanității, care fie nu au fost cunoscute niciodată, fie au fost tratate de pe poziții mitologice: Atlantida, Troia, Shambala, Hiperborea etc. Prezentările sunt bulversante atât prin diversitatea lor, cât și prin acuratețea explicațiilor oferite, care îmbină cunoașterea ezoterică pură cu anumite elemente științifice. Un accent deosebit este pus pe existența și manifestarea sasurilor interdimensionale, acele portaluri aflate la „intersecțiile” dintre planul fizic și cel eteric. Din punctul de vedere al editurii noastre, considerăm că prin publicarea acestui volum Radu Cinamar a ridicat în mod evident stacheta înțelegerii și a tratării subiectelor pe care le prezintă în cărțile sale. După cum chiar el se destăinuie în nota sa de început: „Chiar dacă noțiunile prezentate în această carte par a fi dificile, totuși am considerat că este necesar să fac un pas înainte și să expun în acest fel unele aspecte mai profunde. Consider de asemenea că elementele prezentate în celelalte volume au pregătit terenul pentru o justă înțelegere a semnificațiilor ezoterice și de altă natură pentru cititorul interesat, astfel încât lectura prezentului volum și a celor care vor urma să aibă sens și coerență. Voi continua cu acest gen de abordare mai elaborată, care a devenit o necesitate în contextul vremurilor pe care le trăim. Am speranța că cititorii acestei serii de volume vor înțelege în mod corect demersul meu și dorința sinceră de a expune lumii unele aspecte necunoscute ale realității în care trăim.”

Additional Information

Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.

  • Sit erat duo lorem duo ea consetetur, et eirmod takimata.
  • Amet kasd gubergren sit sanctus et lorem eos sadipscing at.
  • Duo amet accusam eirmod nonumy stet et et stet eirmod.
  • Takimata ea clita labore amet ipsum erat justo voluptua. Nonumy.
  • Sit erat duo lorem duo ea consetetur, et eirmod takimata.
  • Amet kasd gubergren sit sanctus et lorem eos sadipscing at.
  • Duo amet accusam eirmod nonumy stet et et stet eirmod.
  • Takimata ea clita labore amet ipsum erat justo voluptua. Nonumy.
0 pareri despre Geneza uitata

Ai cumparat Geneza uitata sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.

Adauga un review

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Nota ta * :

Articole asemanatoare

Despre BookMaster

Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.

AXWELL SERV SRL

RO24613290 - J17/147/2018

Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania

+4 0748 400 200

Newsletter

Iti vom trimite cele mai recente oferte saptamanal.

Urmareste-ne

© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign

Plateste online, sigur si rapid