Acest produs este publicat la data de 27-01-2024 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Maurice Druon este cel mai bun scriitor francez de romane istorice de la Alexandre Dumas încoace. George R.R. Martin Tradusă în întreaga lume, seria Regii blestemați este considerată unul dintre modelele contemporane ale romanului istoric. Regii blestemaţi are de toate: regi de fier şi regine sugrumate, războaie şi trădări, minciuni şi senzualitate, înşelătorii, rivalităţi de familie, blestemul cavalerilor templieri, bebeluşi schimbaţi la naştere, femei-lup, prăbuşirea unei mari dinastii, iar toate acestea (sau mare parte din ele) sunt luate direct din paginile de istorie. George R.R. Martin Volumul 1 Seria Regii blestemați readuce la viață secolul al XIV-lea, între procesul cavalerilor templieri și debutul Războiului de 100 de Ani. Filip al IV-lea cel Frumos, sub a cărui domnie Franța s-a întărit ca stat, a pus ochii pe imensa avere a cavalerilor templieri și, cu complicitatea papei Clément al V-lea și a lui Guillaume de Nogaret, păstrătorul sigiliilor regale, i-a scos în afara legii, arestându-i, torturându-i și executându-i pe cei mai mulți dintre ei. Relațiile dintre Franța și Anglia s-au răcit mai mult ca niciodată. Nevoia disperată de bani a lui Filip pentru a-și plăti imensele datorii a adus țara în pragul falimentului. Condamnat la moarte prin arderea pe rug, marele maestru al Ordinului Templierilor, Jacques de Molay, aruncă un blestem asupra celor vinovați de condamnarea lui și a urmașilor acestora, până la a treisprezecea generație. Volumul 2 Seria Regii blestemați readuce la viață secolul al XIV-lea, între procesul cavalerilor templieri și debutul Războiului de 100 de Ani. Romanele relatează istoria succesiunii lui Filip cel Frumos la tronul Franței: frământările lui Ludovic al X-lea Arțăgosul, Filip al V-lea cel Lung, Carol al IV-lea cel Frumos și ale primilor regi din dinastia Valois, ale anturajului lor de vasali, consilieri și bancheri. Descoperirea adulterului nurorilor lui Filip cel Frumos a declanșat un lanț de evenimente care a lăsat familia regală fără moștenitori, iar revendicarea tronului de către regele Eduard al III-lea al Angliei și intrigile membrilor familiei regale sfârșesc prin a declanșa Războiul de 100 de Ani. Tradusă în întreaga lume, seria Regii blestemați nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui iubitor de romane istorice. Sălbatice, senzuale, pline de viaţă, bogat documentate..., printre cele mai bune romane istorice scrise vreodată. The Times Literary Supplement
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Pachet Regii blestemati. Set 2 volume sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign