Descriere Mircea Cartarescu, Sapte ani stranii. Jurnal 2018–2024

„E ca şi cand as fi ghidat cu blandeţe printre scrieri, filme, muzica, peisaje şi mii de feluri de tristeţe. Cineva imi atinge uşor, dar insistent, tamplele cu palma, cum indrumi o pisica spre vasul cu mancare sau apa, imi şi vorbeşte peltic şi rudimentar, ca unui bebeluş. Pentru mine gesturile lui sunt insa teribile indemnuri şi interdicţii, iar vocea e insuportabila ca de un tunet. Mi se impune ce sa citesc, ce sa ascult, dar de atatea porunci (cele cateva trilioane scrise pe placile de piatra), de atatea afurisite porunci pe secunda nu pot decat sa-ncremenesc, deşi niciuna nu-mi spune «incremeneşte!» Lumea e ţandari şi aşchii, fiecare indescriptibila geometric, şi care nu se-mbina, fiindca cele mai multe sunt din materie-ntunecata. Iar daca nu se-mbina-n mintea mea, nu se-mbina nici in scrisul meu şi, prin urmare, lumea mea nu mai exista. Mai exista doar tristeţea mea de pe alta lume. «Arata-mi slava Ta!» am strigat, şi El m-a pus intr-o crestatura in stanca. Naşterea mea n-am putut-o vedea, caci nu poate omul sa-şi vada naşterea şi sa traiasca. A trecut pe langa mine copilaria mea, şi slava Lui nu era-n ea. A trecut apoi adolescenţa, şi slava Lui nu era-n ea. Au trecut anii barbaţiei mele, şi slava Lui nu era nici acolo. Apoi a venit batraneţea, urmata de un susur bland. A urmat noaptea fara sfarşit.“