Acest produs este publicat la data de 23-10-2024 si vandut de PubliSol. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Jane Austen aduce în literatura universală, prin opera sa restrânsă ca dimensiuni, însă bogată prin perfecțiunea scriiturii, nota de modernitate care avea să marcheze pentru totdeauna evoluția romanului și preferințele publicului cititor: protagoniștii săi nu mai sunt eroi remarcabili, ci oameni obișnuiți, redați în secvențe de viață mundane. Îmbinând acest realism neașteptat cu umorul și inteligența bine-cunoscute care irump din toate scrierile autoarei, romanele sale li se adresează lectorilor de astăzi în aceeași măsură în care le vorbeau celor de acum mai bine de două secole. Mănăstirea Northanger, primul roman încheiat al autoarei – la vârsta de doar optsprezece ani –, o prezintă pe cea dintâi eroină din galeria tinerelor austeniene care, în urma întâmplărilor prin care trec, ajung să se înțeleagă pe sine și să se maturizeze. Acțiunea romanului începe la Bath, oraș legat pentru totdeauna și de povestea de viață a scriitoarei. Catherine Morland, surprinzătoarea protagonistă a Mănăstirii Northanger, fiica abia ieșită din copilărie a unui preot, este atât de pasionată de romanele gotice, încât, pentru ea, lumea reală ajunge să se întrepătrundă cu aceea a imaginației. Însă relațiile pe care le leagă atât la Bath, unde este adusă de către protectorii ei, soții Allen, pentru a se bucura de câteva săptămâni de baluri, spectacole de teatru și alte activități sociale, cât și la Northanger îi vor schimba perspectiva naivă pe care o are asupra vieții într-una mai înțeleaptă. Vicleana Isabella Thorpe și fratele ei – John, Henry Tilney, preot și el, și sora lui, Eleanor, dar și tatăl acestora, tiranicul general Tilney, contribuie cu toții la transformarea lui Catherine dintr-o copilă visătoare și simplă într-o tânără femeie capabilă de prietenie adevărată, îndrăgostită, onestă și cu valori morale puternice.Caracteristici: Coperta: Softcover Data aparitie: 03.04.2023 Dimensiuni: 13 x 20 cm Ilustratie: Ilustrație copertă: John Constable Imprint: Corint Clasici ai Literaturii Limba: Română Numar pagini: 272 Prefata: Dragoș Zetu Traducere: Anca Florea
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Mănăstirea Northanger sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign