Acest produs este publicat la data de 05-11-2024 si vandut de PubliSol. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Prezentul volum este dedicat unei expuneri sintetice şi accesibile a psihanalizei, care înglobează şi depăşeşte primele şi seria nouă a aceloraşi prelegeri din 1933. Cronologic, ea acoperă aproape treizeci de ani, din 1909, anul celor cinci conferinţe ţinute în Statele Unite, care au marcat intrarea triumfală a psihanalizei în Lumea Nouă, şi 1938, ultimul an de viaţă al lui Freud, când începe această scriere, rămasă neterminată. Adresându-se, datorită conţinutului său, în primul rând celor care doresc să se iniţieze în psihanaliză —studenţi ai facultăţilor de psihologie, medicină, pedagogie, sociologie, filosofie, litere şi teologie —, volumul de faţă poate reţine şi atenţia specialiştilor prin faptul că reprezintă o sinteză a întregii opere a lui Freud, la care se adaugă idei noi. Nu, conştienţa nu poate fi esenţa elementului psihic, ea este numai o calitate a acestuia, şi anume o calitate inconstantă care mai des este absentă, decât prezentă. Factorul psihic în sine, oricare i-ar fi natura, este inconştient, şi probabil de un tip asemănător cu toate celelalte procese din natură despre care avem cunoştinţă. Pentru argumentarea acestei aserţiuni, psihanaliza se raportează la un număr de fapte. Visul este o psihoză, cu toate inepţiile, formaţiunile delirante, iluziile senzoriale ale unei psihoze. E adevărat, este o psihoză de scurtă durată, inofensivă, înzestrată chiar cu o funcţie folositoare, iniţiată prin acordul persoanei, încheiată printr-un act de voinţă de către ea. Cu toate acestea, este o psihoză şi învăţăm pe baza ei că până şi o modificare atât de profundă a vieţii psihice poate fi anulată, poate lăsa spaţiu funcţiei normale. Este atunci prea temerar să sperăm că ar trebui să putem supune şi îmbolnăvirile spontane temute ale vieţii psihice influenţei noastre şi să le vindecăm? ------------------------- CUPRINS: Ultimul Freud (de Vasile Dem. Zamfirescu) Despre psihanaliză Despre principiile fundamentale și intențiile psihanalizei O dificultate a psihanalizei „Psihanaliza" și „teoria libidoului" Psihanaliza Teoria libidoului Scurt compendiu de psihanaliză Psihanaliza Compendiu de psihanaliză Aparatul psihic Teoria pulsiunilor Dezvoltarea funcției sexuale Calități psihice Ilustrare pe baza interpretării viselor Tehnica psihanalitică Un exemplu de muncă psihanalitică PARTEA A III-A. CÂȘTIGUL TEORETIC Aparatul psihic și lumea exterioară Lumea interioară Câteva lecții elementare de psihanaliză ------------------------- DETALII: Autor: Sigmund Freud Data aparitie: 06.02.2014 An aparitie: 2014 Format: 130 x 200 mm Tip coperta: Broșată Numar pagini: 272 Traducator: Daniela Stefanescu Ilustrator:
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Despre psihanaliză, de Sigmund Freud sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign