Acest produs este publicat la data de 23-10-2024 si vandut de PubliSol. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
De la ascensiunea sa politică, începută în 1923, până la victoria asupra Franței din 1940, Adolf Hitler a folosit presa democratică așa cum niciun alt dictator n-o mai făcuse până atunci. Prin intermediul interviurilor, Führerul a dorit să se prezinte lumii și să ofere viziunea sa legată de viitor, unul în care cuvântul „războiˮ nu-și găsea locul. Valorificând aceste resurse istorice neprețuite într-o carte remarcabilă, structurată în trei părți, scriitorul și jurnalistul Éric Branca trece în revistă cele mai importante interviuri pe care conducătorul Germaniei naziste le-a oferit corespondenților de presă din Franța, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, precum și destinul celor care au intrat în contact cu Hitler prin intermediul presei scrise. De-a lungul acestor pagini, descoperim informații inedite despre personalitatea lui Hitler și modul în care acesta reușea să atragă de partea sa poporul german și chiar pe unii dintre cei care l-au intervievat. De asemenea, aflăm cum o întâlnire între Adolf Hitler și Winston Churchill n-a mai avut loc, fiind anulată în ultimul moment. Excepțional material de studiu pentru specialiști și o lectură plăcută pentru orice cititor, Nu vreau război! Însemnările uitate ale lui Hitler (1923–1940) reprezintă un volum care oferă o nouă perspectivă celei mai controversate perioade a secolului XX. „Éric Branca prezintă un excepțional studiu critic al interviurilor pe care liderul nazist le-a acordat jurnaliștilor naivi sau partizani.ˮ Denis Lefebvre, Historia „Éric Branca propune o carte remarcabilă prin concepție și deschidere, care ne invită să reflectăm.ˮ Marc Vigié, InflexionsCaracteristici: Coperta: Softcover Data aparitie: 08.07.2022 Dimensiuni: 13 x 20 cm Imprint: Corint Istorie Limba: Română Numar pagini: 256 Traducere: Alina Pavelescu
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Nu vreau război! Interviurile uitate ale lui Hitler (1923–1940) sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign