Acest produs este publicat la data de 05-11-2024 si vandut de PubliSol. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Operele literar-filosofice ale lui Walter Benjamin (1892–1940) se numără printre cele mai discret influente lucrări din epoca postbelică, deși abia după moartea sa și-a dobândit, în afara Germaniei natale, acea faimă și valoare pe care puțini i le-au recunoscut în timpul vieții. În prezent, se consideră că a avut una dintre cele mai pătrunzătoare și mai originale minți ale culturii central-europene decimate de naziști. conține două dintre cele mai cunoscute eseuri ale sale, „Opera de artă în epoca reproducerii mecanice“ și „de Goethe“, precum și altele despre arta traducerii, Friedrich Hölderlin, arta povestirii, Baudelaire, Proust sau Karl Kraus, oferind cea mai bună modalitate de a pătrunde gândirea originală a lui Walter Benjamin. Iar introducerea stimulativă a lui Hannah Arendt dezvăluie modul în care viața și opera sa constituie o prismă prin care se răsfrânge realitatea timpului său, dovedind în cele din urmă existența la Benjamin a unei rare capacități de a gândi poetic, fără a fi însă nici poet, nici filosof. „Ceea ce ghidează gândirea poetică a lui Benjamin este convingerea că, deși ceea ce este viu este supus distrugerii timpului, procesul de descompunere este în același timp un proces de cristalizare, că în adâncul mării, unde se scufundă și se dizolvă ceea ce a fost viu cândva, unele lucruri supraviețuiesc în noi forme cristalizate ce rămân imune în fața stihiilor, așteptându-l doar pe culegătorul de perle ce se va scufunda într o bună zi la ele și le va aduce în lumea celor vii — sub forma unor «fragmente de gânduri», ceva «prețios și straniu», poate chiar ca niște eterne.“ Hannah Arendt WALTER BENJAMIN, critic literar, eseist, traducător și filosof marxist german, s-a născut la Berlin în 1892, într-o familie evreiască aparţinând marii burghezii. Începând din 1912 urmează studii de filosofie, la Freiburg, Berlin, München şi Berna. Îşi câştigă existenţa publicând în presa germană a vremii. Are legături cu Şcoala de la Frankfurt, fiind însă inspirat în mare măsură de marxismul lui Bertolt Brecht și de misticismul evreiesc în viziunea lui Gershom Scholem. În calitate de critic cultural, Benjamin a preluat idei din materialismul istoric, idealismul german și misticismul evreiesc, pe care le-a combinat într-un ansamblu de lucrări reprezentând o contribuție inedită la filosofia occidentală, la marxism și la teoria estetică. Dintre cele mai importante lucrări ale sale: „Zur Kritik der Gewalt“ („Critica violenței“), 1921; „Goethes Wahlverwandtschaften“ („de Goethe“), 1924/1925; ( , 1928;), 1950. Cuprins (Hannah Arendt) Teorie • Critică și comentarii Viața studenților Două poezii de Friedrich Hölderlin Destin și caracter Sarcina traducătorului Afinitățile elective de Goethe Opera de artă în epoca reproducerii mecanice Paris, capitala secolului al XIX-lea Despre unele motive literare la Baudelaire Central Park Despre conceptul de istorie Fragment teologic-politic Comentarii la scrisori din veacul burghez Proze Copilărie berlineză la început de veac Caracterul distructiv Experiență și sărăcie Umbre scurte I Groază frumoasă Idei în imagini Mici capodopere Serie ibizană Hașiș la Marsilia Eseuri literare Portretul lui Proust Robert Walser Karl Kraus Povestitorul (Friedrich Podszus) DETALII: Autor: Walter Benjamin Data aparitie: 28.05.2024 An aparitie: 2024 Format: Tip coperta: Broșată Numar pagini: 640 Traducator: Ilustrator:
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Iluminări, de Walter Benjamin sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign