Acest produs este publicat la data de 23-10-2024 si vandut de PubliSol. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Descendent al familiilor boierești Otetelișanu, Bălcescu și Aman, și al Culcerilor din Ardeal, înnobilați cel mai probabil de Regele Ungariei în secolul al XVIII-lea, Gabriel Dumitru Culcer înviază în Însemnări acei oameni și acele locuri, legate de figurile evocate, care i-au marcat creșterea și maturitatea. Dobrița, Târgu-Jiu, Craiova sunt locuri ritualice, care dobândesc în carte aură de basm, locuri în care Gabriel a fost un „aiurit” – acel personaj al propriilor amintiri, care s-a maturizat în preajma unor personaje creionate cu trăsături fizice și morale puternice: Tata, Mama, Bonne Maman, Bon Papa, Fräulein și multe altele. Dacă personajul narator este un „aiurit”, autorul, care ne‑a părăsit în 1986 – spune Rodica Culcer – a fost „un om cât se poate de serios și profund, care și‑a iubit familia, locurile natale și țara, fără a face din această dragoste o temă de discurs patriotard — adică exact ca boierii patrioți de altădată”. Amintirile inedite, păstrate cu grijă de familie, ne descoperă viața copilului crescut la conac, cu guvernantă, plimbat la Paris, care are odaia lui, face conversație în limbile franceză și germană și ascultă cântecul la pian al bunicii, dar care dansează și hora cu țăranii din sat, se amorezează de mai multe fetișcane și pune la cale tot felul de pozne. Textul, scris cu vervă și umor, ne oferă detalii fermecătoare din viața de zi cu zi a unui copil și adolescent din elita socială românească, dar ne introduce și în culisele unui eveniment istoric de talie planetară: Primul Război Mondial. Gabriel-Dumitru Culcer îi vede pe Ecaterina Teodoroiu și pe generalul Dragalina și chiar unchiul lui, generalul Culcer, e prins în vâltoarea evenimentelor. După război, Gabriel-Dumitru Culcer își trăiește intens viața de liceu, după care se pregătește pentru a deveni ofițer. Însemnările unui aiurit sunt una dintre cele mai valoroase și agreabile mărturii încă inedite care ies la lumină din arhivele urmașilor boierimii române.Caracteristici: Coperta: Softcover Data aparitie: 29.01.2021 Dimensiuni: 13 x 20 cm Imprint: Corint Istorie cu Blazon Limba: Română Numar pagini: 336 Traducere: Prefață: Rodica Culcer
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Însemnările unui aiurit sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign