Acest produs este publicat la data de 07-11-2024 si vandut de PubliSol. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Oleg Gordievski a fost ofițerul cel mai înalt în rang din KGB care a fugit vreodată în Marea Britanie. Prin faptul că a furnizat instituțiilor occidentale din domeniul securității informații ample despre mentalitatea foștilor săi colegi, despre metodele folosite de aceștia, ca și despre organizarea și funcționarea puterii sovietice, a contribuit în mare măsură la prăbușirea comunismului și, odată cu aceasta, la sfârșitul Războiului Rece. Autobiografia sa apare acum, după aproape 25 de ani, într-o nouă versiune în limba română, cu o prefață a cunoscutului istoric Florian Banu, specializat în domeniul serviciilor secrete. Populându-și narațiunea cu tot soiul de personaje ciudate, periculoase, corupte, Gordievski îl introduce pe cititor în extraordinara lume a ambasadei sovietice de la Londra. El vorbește despre parlamentarii și sindicaliștii britanici care i-au ajutat pe sovietici și au luat bani de la KGB, dezvăluind în cele din urmă mesajele importante pe care le-a comunicat lui Margaret Thatcher, precum și altor lideri mondiali. În 1987, președintele american Ronald Reagan l-a primit cu multă căldură la Casa Albă, spunându-i: „Vă suntem recunoscători pentru ceea ce ați făcut pentru Occident.” Agent dublu în Războiul Rece reprezintă o incursiune fascinantă în viața unui ofițer de informații, autorul realizând un impresionant tablou al obsesiilor bolnave, incompetenței, intrigilor și meschinăriei absolute a membrilor unei instituții, KGB, atotcuprinzătoare și, uneori, ridicole. „Curajul extraordinar, tăria psihică și stăpânirea de sine a lui Oleg Gordievski au accente eroice.” (The Spectator) „În această palpitantă scriere memorialistică, Oleg Gordievski prezintă fuga sa, meticulos plănuită, din Uniunea Sovietică, acțiune descrisă drept «unul dintre cele mai îndrăznețe și mai extraordinare episoade din istoria spionajului».” (Ben Macintyre, autorul cărții Agentul Zigzag)Caracteristici: Coperta: Softcover Data aparitie: 07.05.2021 Dimensiuni: 13 x 20 cm Imprint: Corint Istorie Limba: Română Numar pagini: 496 Traducere: Andrei Pogăciaș
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Agent dublu în Războiul Rece. Autobiografia lui Oleg Gordievski TCPSL sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign