Acest produs este publicat la data de 22-12-2024 si vandut de PubliSol. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Îndreptar spiritual pentru soți și îndrăgostiți Cu toții știm în adâncul inimii ce îi este cu adevărat de folos sufletului nostru, însă puțini îndrăznim să pășim pe calea iubirii și a jertfei. O familie fericită, în care domnesc armonia, liniștea și iubirea, reprezintă un ideal spre care tinde sufletul tuturor, însă câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la noi înșine pentru a ne regăsi apoi, mai buni, mai împliniți, în iubirea pentru celălalt? Cartea Părintelui Vasile Ioana ne ajută să învățăm această lecție dificilă a iubirii și a jerfei. Asemenea unui duhovnic înțelept care ne cunoaște slăbiciunile și trudește să ne cultive virtuțile, acest volum privește până în profunzimea ființei noastre, vede toate slăbiciunile, viciile și obiceiurile care îi îndepărtează de noi pe cei pe care îi iubim și ne arată calea spre vindecarea sufletului. „Mă bucură nespus să-l găsesc pe Părintele Vasile și-n paginile unei cărți după ce a reușit să ducă pildele credinței în New Media. Pe mine, Părintele Vasile m-a învățat să fac primul pas chiar dacă nu vedeam capătul scării. Despre asta e de fapt credința și Părintele Vasile are harul de a o explica și, mai ales, de a te face sa o înțelegi. Cartea asta e despre înțelegere și apropiere. Și despre Mulțumirea pe care Părintele Vasile m-a învățat să o practic. Mulțumirea de zi cu zi…” - Dan Negru, prezentator TV „Cel care, din curiozitate, interes sau smerenie, va deschide acest document excepțional al Părintelui Vasile Ioana, va avea revelația familiei creștine și a rostului ei divin și binefăcător de azi și dintotdeauna. Din această duhovnicească perspectivă, vom înțelege mai bine vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: Familia este biserica de acasă” - Horațiu Mălăele, actor
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Cartea familiei, de Vasile Ioana sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign