Acest produs este publicat la data de 05-03-2024 si vandut de EdituraCorint. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Cartea se ocupă de procesul de autoreflectare în care erau implicate orașele New York și București în perioada care s-a scurs între sfârșitul Războiului Civil American și izbucnirea Primului Război Mondial, interval care se suprapune cu domnia lui Carol I (1866–1914). Ghidurile, cărțile de bucate și codurile de conduită conțin câte o ideologie implicită, oferindu-le cititorilor modele pentru a-și construi identitatea. Cărțile poștale ilustrate, filmele și muzica se bazează pe un alt tip de coduri: spun povești prin imagine și sunet, nu prin scris. Ideologia lor este însă identică aceleia care sta la baza textelor scrise. Mesajul implicit al textelor vizuale poate fi formulat în modul următor: Priviți ce frumos e orașul vostru și iubiți-l! Priviți-vă concetățenii, oamenii din toate stările! Priviți străzile, fiți atenți la oameni și observați cum arată cartierele. „Regizorul” din spatele scenei este voința politică datorită căreia orașul vostru – sau măcar unele dintre cartierele acestuia – arată așa cum vă apare el acum. Depinde de voi, locuitorii, cetățenii lui, să aveți grijă de această imagine și să o transformați într-o realitate pe termen lung! „Această carte este o excursie în trecut. Ea spune povestea orașelor New York și București în perioada dintre 1865 și 1914 și arată că, într-o vreme în care majoritatea așezărilor urbane din Europa și din cele două Americi treceau printr-un proces de transformare, New Yorkul și Bucureștiul erau profund diferite în aparență, dar destul de asemănătoare, în esență, ca stiluri de viață. În ambele orașe, locuitorii din clasa de mijloc scăpau treptat de complexe, se mândreau cu urbea, cartierul și bucătăria lor. Adesea își onorau concetățenii merituoși, mulți donau pentru statui și edificii culturale, se bucurau de înființarea operei și a filarmonicii, își însușeau – sau rafinau – manierele urbane, trimiteau cărți poștale ilustrate, vedeau filme, călătoreau cu tramvaiul și se plimbau pe trotuare (ce urmau să fie) asfaltate... Câțiva dintre ei vorbeau la telefon. Toți credeau în viitor și se implicau în a-l aduce mai aproape.” Mariana Neț
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Au fost odată două orașe sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign