Acest produs este publicat la data de 04-08-2024 si vandut de EdituraCorint. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Colecția Corint Istorie Autori români aduce un nou titlu semnat de unul dintre cei mai importanți autori români contemporani: Mafia arabă în România. De la Ceaușescu la Iliescu de Marius Oprea. „Marius Oprea, doctor în istorie, arheolog, poet, activist civic și demnitar, care în timpul studenției a fost urmărit și anchetat de Securitate, a devenit cunoscut după Revoluție prin cărțile despre crimele Securității comuniste. Când l-am chemat în rândurile echipei prezidențiale și l-am însărcinat cu redactarea unui raport asupra Programului anticorupție inițiat în ianuarie 1997, după șapte ani în care o parte din fosta Securitate «privatizase comunismul», am mizat pe faptul că «vânătorul de securiști» va deveni un bun «vânător de corupți». Nu m-am înșelat și acum avem dovada. Dedicația cărții de față, Mafia arabă în România. De la Ceaușescu la Iliescu, adresată unui sirian apreciat și iubit de români, face o distincție clară între interlopi și arabii integrați onest în societate, punându-i sub oprobriu pe cei care au văzut țara «ca o pradă». Francezii i-au dedicat un film lui Marius Oprea, iar Guido Barella a publicat în Italia volumul La tortura del silenzio (În căutarea victimelor comunismului. Povestea lui Marius Oprea, Editura Corint, 2015). Sper ca tot mai multe conștiințe să se elibereze de sub «teroarea tăcerii», pentru a ne ajuta să cunoaștem istoria adevărată a tranziției postcomuniste românești.” EMIL CONSTANTINESCU, Președintele României (1996–2000) „Istoricul Marius Oprea este și un curajos reprezentant al mass-media din România. În această lucrare remarcabilă, autorul dezvăluie presiunile politice exercitate în România anilor 1990 pentru a mușamaliza cazuri de trafic ilegal de arme, de contrabandă cu țigări, de încălcări ale diferitelor embargouri impuse la nivel internațional, toate acestea fiind simptomatice pentru o disfuncționalitate a sistemului care amenința să submineze structura democratică a statului. Pentru a avea marca autorității, orice analiză critică a luptei duse de România pentru a scăpa de mentalitatea și apăsarea trecutului comunist trebuie să aprecieze și să utilizeze contribuția lui Marius Oprea.” DENNIS DELETANT, Profesor de studii românești la universitățile din Londra, Georgetown și Amsterdam
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Mafia arabă în România. De la Ceauşescu la Iliescu sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign