Acest produs este publicat la data de 17-03-2025 si vandut de Editura Corint. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Toată istoria lumii in 300 de hărţi Din preistorie până în zilele noastre Atlasul istoric realizat sub îndrumarea marelui istoric Georges Duby (1919-1996), membru al Academiei Franceze, este acum accesibil cititorului român care vrea să cunoască evoluţia lumii, din preistorie până în zilele noastre. Într-adevăr, istoria se desfăşoară nu numai în timp, ci şi în spaţiu. Doar la răscrucea dintre aceste două axe fundamentale putem înţelege marile procese care guvernează nu doar trecutul, ci şi viitorul nostru. Cele 300 de hărţi, riguros elaborate, ne ajută să înţelegem întreaga istorie a umanităţii, pornind de la primele dovezi ale antropogenezei şi trecând prin marile etape ale civilizaţiilor Terrei, fie ele strălucite sau tulburi, de la expansiunea greacă în Mediterana şi Pontul Euxin la China dinastiei Qing, de la exilurile comunităţilor evreieşti în Antichitate şi Evul Mediu la conflictele contemporane din Transcaucazia şi Africa. Polonia istorică, divizată, şi Germania contemporană, unificată, sunt prezente alături de fenomene economice, dar şi culturale, înscrise în spaţiu, deschizând orizontul marilor mize şi riscuri cu care se confruntă lumea de azi, după prăbuşirea Zidului Berlinului. Alături de hărţile precise şi elocvente, textele explicative clare, cronologiile complete, un index uşor de utilizat fac din acest Atlas istoric un instrument esenţial atât pentru elevi şi cadre didactice, cât şi pentru toţi cei pasionaţi de istorie. Prof. univ. dr. ZOE PETRE
Ai cumparat Atlas istoric Duby sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2026 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign