Acest produs este publicat la data de 05-03-2024 si vandut de EdituraCorint. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Francis Fukuyama este unul dintre cei mai importanți și apreciați intelectuali din lume, afirmațiile sale fiind întotdeauna urmărite cu interes, indiferent de domeniul abordat: economie, sociologie, științe politice. La 30 de ani de la apariția cărții care l-a consacrat, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Fukuyama reia discuția despre vechea sa teorie privind liberalismul și democrația ca destinații finale ale statelor contemporane, dar adaptată la contextul actual. În cadrul unei serii de interviuri realizate de către Mathilde Fasting, sunt atinse subiecte variate ale lumii contemporane: criza financiară din anul 2008, victoria puțin scontată a lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, ascensiunea amenințătoare a Chinei ori apariția unui număr tot mai mare de lideri politici iliberali. După sfârșitul istoriei reprezintă o invitație deschisă pentru cei interesați de economie, politică, sociologie, istorie, filosofie și nu numai, de a afla opiniile și predicțiile unuia dintre cei mai cunoscuți erudiți ai zilelor noastre. Prin multitudinea de subiecte abordate de-a lungul acestor pagini, dialogul va atrage curiozitatea cititorilor și le va oferi răspunsul la unele dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului, oferind multe teme de meditație. „În această splendidă carte care redă conversațiile dintre Mathilde Fasting și Francis Fukuyama, descoperim mai multe despre acesta: trecutul și studiile, interesul față de alte domenii, legătura cu neoconservatorismul și cu economia contemporană. Este o carte despre omul și savantul Fukuyama, care va trezi interesul atât al biografilor cât și al studenților de la științe sociale.ˮ Branko Milanović, economist, autorul cărții Capitalism, Alone „O fascinantă colecție de interviuri care ne permite să aflăm gândurile unuia dintre cei mai influenți intelectuali ai zilelor noastre. O lectură grozavă!ˮ Helena Rosenblatt, profesor de istorie la Graduate Center, City University of New York
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat După sfârșitul istoriei. Un dialog despre ultimii 30 de ani sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign