Acest produs este publicat la data de 05-03-2024 si vandut de EdituraCorint. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
„Flori Bălănescu reconstituie cu minuțiozitate un întreg univers existențial și etic în care regăsim o lume eterogenă ale cărei ritmuri, opțiuni și direcții au fost influențate chiar de natura regimului comunist: de la teroarea de inspirație stalinistă a anilor 1950 la dictatura național-ceaușistă a anilor 1980. Personajul principal al acestor tablouri succesive derulate într-un fundal istoric bine conturat este scriitorul Paul Goma de al cărui nume se leagă Mișcarea pentru drepturile omului. Falsa dezbatere asupra disidenței și opoziției nu a făcut decât să distragă atenția de la complicitățile, conformismul și demisiile morale ale celei mai mari părți a intelectualității românești. Paul Goma. Conștiință istorică și conștiință literară aduce în prim-plan o serie de întrebări-cheie referitoare la istoria regimului comunist din România, dar și a perioadei postdecembriste, care încă își mai caută răspunsul. Prin acest studiu monografic, Flori Bălănescu reușește să recompună nu numai destinul individual al scriitorului Paul Goma, ci realizează o adevărată frescă a societății românești în comunism.” Dr. Mioara Anton „Cartea face dreptate unui om care a luptat toată viață și a deranjat pe mulți, la cele mai înalte niveluri. Este un studiu monografic scris cu pasiune și profesionalism, în fapt rezultatul unei teze de doctorat susținute cu brio de autoare. O adevărată pagină de istorie contemporană, care demonstrează – dacă mai era nevoie – cât de complicate sunt problemele epocii recente. O lectură absolut necesară pentru buna înțelegere a comunismului românesc.” Prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru „Efortul autoarei este unul covârșitor, nu doar volumul informațiilor fiind foarte însemnat, valoarea interpretării și a ipotezelor de lucru depășește toate lucrările științifice dedicate lui Paul Goma. Documentarea lucrării este impresionantă, scriitura este a unei meșteșugare desăvârșite a cercetării istorice. Pe alocuri – dacă nu chiar adesea – are tendințele unui scenariu palpitant, cu secvențe distincte dar relevante, cu personaje notorii sau aproape necunoscute. Toate dau culoare și putere unui conținut formidabil construit, structurat și condus de un fir logic.” Prof. univ. dr. Florin Anghel
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Paul Goma. Conștiință istorică și conștiință literară sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign