Acest produs este publicat la data de 05-03-2024 si vandut de EdituraCorint. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Când l-a prezentat pe Beria președintelui american Roosevelt la Conferința de la Ialta din februarie 1945, Stalin a spus: „Acesta este Himmler-ul meu.” Pe lângă faptul ca a fost șeful poliției politice sovietice, coordonând epurările staliniste de la sfârșitul anilor 1930, Beria s-a ocupat de administrarea Gulagului, care cuprindea peste 500 de lagăre de muncă forțată, cu nu mai puțin de cinci milioane de deținuți. Amy Knight are marele merit de a demonstra, în această biografie temeinic documentată, ca Beria a fost mai mult decât un nemilos șef al poliției. Spre deosebire de Himmler, el a jucat un rol hotărâtor atât în politica internă, cât și în cea externă a țării sale, fiind omul de încredere al dictatorului sovietic din 1938, când a fost numit șef al NKVD, pâna la moartea lui Stalin în 1953. „Primul studiu serios dedicat carierei lui Beria. Chibzuința și atenția deosebită dovedite de Amy Knight dau naștere unei abordări noi, extrem de interesante. O contribuție majoră la cunoșaterea politicii sovietice.” Robert Service, The Times Literary Supplement „A venit vremea ca Beria să fie supus revizuirii. Există însă pericolul de a se acorda prea multă importanță liberalismului relativ al lui Beria. Amy Knight nu cade în această capcană. Lucrarea ei este o biografie strict politică, și încă una foarte reușită.” Simon Sebag Montefiore, The Times „O carte bine scrisă, care este demnă de laudă nu doar datorită faptului că ne face să reflectăm la ce ar fi putut fi Beria, ci și pentru că ne oferă un portret al lui așa cum a fost.” David Gordon, Newsweek
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Beria. Mâna dreaptă a lui Stalin sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign