Războiul unei familii 1914–2014

13.14 RON

Acest produs este publicat la data de 17-03-2025 si vandut de Editura Corint. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.

Cod intern:
bookmaster_3247516
Disponibilitate:
In stoc
Categorie:
Producator:
CORINT
Recomanda:

Descriere Războiul unei familii 1914–2014

Volumul este rezultatul cercetărilor întreprinse de unul dintre marii istorici ai Primului Război Mondial, Stéphane Audoin-Rouzeau. După ce a scris despre combatanţii din tranşee şi experienţele trăite de aceştia, autorul a decis să-şi întoarcă privirea către cei apropiaţi. Cu toate acestea, cartea nu este o poveste de familie sau un eseu de egoistorie. Nu este nici autobiografia unui istoric, ci descrierea modului în care Marele Război a influenţat existenţa familiei lui Audoin-Rouzeau vreme de trei generaţii, chiar dacă efectele ca atare depăşesc limitele vieţii acestora.  Dincolo de individualităţile evocate în text, în prim-plan rămâne marea conflagraţie mondială. În acest sens, este o carte de istorie, cu un discurs impresionant, sensibil şi bine stăpânit, în care autorul se străduieşte, în fond, să descopere istoria la nivelul omului. „Textul este scurt, dar dens, uneori tulburător. El oferă, într-adevăr, mai multe grile de lectură. Regăsim povestea de formare a unui istoric care nu-şi ascunde nici părerile subiective, nici stângăciile […]. Războiul unei familii retrasează şi experienţa celor două conflagraţii prin care au trecut bunicii autorului. În cele din urmă, şi poate tocmai prin acest lucru volumul este atât de impresionant, sunt descrise cu fineţe relaţiile dintre generaţii începând cu Primul Război Mondial […].” Nicolas Offenstadt

0 pareri despre Războiul unei familii 1914–2014

Ai cumparat Războiul unei familii 1914–2014 sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.

Adauga un review

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Nota ta * :

Articole asemanatoare

Despre BookMaster

Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.

AXWELL SERV SRL

RO24613290 - J17/147/2018

Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania

+4 0748 400 200

Newsletter

Iti vom trimite cele mai recente oferte saptamanal.

Urmareste-ne

© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign

Plateste online, sigur si rapid