Acest produs este publicat la data de 11-12-2025 si vandut de EdituraTrei. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
, cartea Olimpiei Melinte, îmbina mai multe temeri, gânduri și emoții ale celor mici într-un carusel magic menit să-i ajute să învingă emoțiile primei zile de școală, să treacă peste conflictul dintre generații și, nu în ultimul rând, să accepte pierderea cuiva drag. „Serion Pantalon în Țara Amintirilor este o poveste despre înțelegere, despre emoții și gânduri, despre griji și necunoscut, despre începuturi, despre sprijin, despre cum iubirea și amintirile din copilărie ne dau putere." Andreea Chiru-Maga, psiholog Îndrăgita actrița de teatru și film OLIMPIA MELINTE (n. Iași, 1986) s-a remarcat de-a lungul timpului în numeroase lungmetraje ce i-au adus premii și nominalizări la cele mai importante festivaluri de film din lume, pentru cele peste 30 de roluri remarcabile. În 2018 a început filmările pentru serialul Vlad (difuzat la PRO TV), devenit ulterior lider de audiență. Locuiește în București cu soțul și cei doi copii ai lor. Serion Pantalon în Țara Amintirilor, scrisă după o idee a fiului său Alexandru și dedicată tatălui ei, reprezintă debutul în literatură pentru copii. DIANA TIVU a absolvit facultatea de arhitectură UAUIM din București și este o autodidactă când vine vorba de grafică, pictură și ilustrație. Din 2015 și-a transformat pasiunea în realitate și lucrează ca ilustrator și autor de carte pentru copii. Portofoliul ei include atât titluri clasice, cât și scrieri ale unor autori români contemporani.
Ai cumparat Serion Pantalon în Țara Amintirilor - Olimpia Melinte sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign