Acest produs este publicat la data de 11-12-2025 si vandut de EdituraTrei. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Prima imagine, atunci când asociem mental viața de cuplu și conflictul, este aceea a unei atmosfere tensionate, de care facem tot posibilul să ne ferim. Însă, după experiența sa de 5 ani ca avocată în domeniul divorțurilor, Joanna Harrison a ajuns la concluzia că anumite conflicte sunt necesare și pot salva relația de cuplu de la disoluție. Cum comunicăm cu partenerul nostru? Cum gestionăm relația cu socrii (familia extinsă a partenerului)? Cum ne împărțim sarcinile casnice? Cum gestionăm consecințele distanței dintre noi, atunci când aceasta e impusă de obligațiile profesionale sau de alt fel? Cum ne simțim în raport cu fizicul partenerului, cu alte cuvinte, ce facem cu relația noastră sexuală, dar nu numai? Abordând aceste teme principale și altele, conexe, cum ar fi apariția copiilor, cu empatie și delicatețe, prin exemple și extrase din timpul ședințelor de terapie, autoarea îi oferă cititorului un cadru lărgit de referință și de reflectare, precum și idei de aplicat în cuplu. JOANNA HARRISON este psihoterapeut de cuplu, clinician principal la Tavistock Relationships, Londra. De multe ori, cuplurile aduc în discuție în ședințele de terapie diverse conflicte pe care le au în relația lor, în speranța că aici vor învăța să citească mai bine gândurile partenerilor sau că eu le voi putea oferi o soluție prin care ei să reușească, într un fel ca prin magie, să comunice unul cu celălalt. Rezultatul ședințelor de terapie este, de fapt, o acceptare a faptului că va fi necesar să își explice mai clar unul altuia cum stau lucrurile. JOANNA HARRISON ... viața sexuală a unui cuplu nu începe doar în dormitor (chiar dacă, de cele mai multe ori, acolo ajung partenerii). O relație fizică senzuală poate fi alcătuită din mici gesturi: o scurtă atingere oferită în treacăt în bucătărie, timpul petrecut stând așezați unul lângă altul pe canapea sau gestul de a îndepărta o șuviță de păr de pe fața partenerului. Unii oameni fac aceste gesturi în mod natural, alții trebuie să înțeleagă mai bine ce le aduce plăcere partenerilor și să depună un efort conștient pentru a interacționa mai des cu ei la nivel fizic. Pentru întreținerea unei relații intime este nevoie de astfel de acțiuni, dar și de descoperirea conștientă a propriului corp și a preferințelor personale. Joanna Harrison Cuprins Introducere CAPITOLUL I. Comunicarea CAPITOLUL II. Familia CAPITOLUL III. Rolurile CAPITOLUL IV. Veniri și plecări CAPITOLUL V. Sexul CAPITOLUL VI. Îngrijirea copiilor CAPITOLUL VII. Încheierea unei relații CAPITOLUL VIII. Apelarea la ajutor specializat CAPITOLUL IX. Gânduri de final ANEXA 1. Metodologia de lucru și studiile de caz ANEXA 2. Epilog Surse și referințe Mulțumiri
Ai cumparat Cinci conflicte (necesare) în relația de cuplu. Și de ce contează cine spală vasele - Joanna Harisson sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign