Jurnalul de la Marcona. Însemnările - Ion Mărculescu

14.77 RON

Acest produs este publicat la data de 11-12-2025 si vandut de EdituraTrei. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.

Cod intern:
bookmaster_98435468
Disponibilitate:
In stoc
Categorie:
Producator:
Trei
Recomanda:

Descriere Jurnalul de la Marcona. Însemnările - Ion Mărculescu

Ion Mărculescu este unul dintre puţinii artişti care se pot exprima la acelaşi remarcabil nivel estetic în mai multe domenii, trecând cu dezinvoltură prin pictură, desen, artă foto-grafică, poezie, gazetărie şi roman. De altfel a şi debutat în proză în presa timpului, adică prin anii 1960–1970, apoi s-a dezvăluit ca romancier şi editor. Trecerea de la o artă la alta o face aparent fără efort, căci după trei–patru cărţi de proză, lasă impresia că s-ar fixa în poezie, cu trei volume substanţiale prin lirismul aparte, ieşit parcă din izvorul numit Topârceanu, Urmuz, Marin Sorescu. Sub crusta însemnărilor jurnaliere se supun examinării radio¬grafice realităţile şi oamenii de azi… Ion Mărculescu se amuză el însuşi, amuzându-ne şi pe noi, descoperind paradoxuri: aparenţele sunt luate drept esenţe, moravurile sunt înţelese ca practici sănă¬toase. El (…) ne convinge până la urmă că situaţiile de viaţă din universul mic, din viaţa cotidiană, sunt situaţii existenţiale, că dialogul cu nevasta, cu soacra, cu un prieten, cu o rudă este un dialog esenţial cu Celălalt. Ion Mărculescu m-a vizitat la Pietroşiţa de mai multe ori, de fiecare dată aducând în servietă cantităţi apreciabile de manus¬crise, unele mai năzdrăvane (în înţelesul lui Bogza) decât altele, cele mai multe construite cu o vioiciune şi imaginaţie, cu o stăpânire exemplar nestăpânită a invenţiei celei mai fireşti. Maturitate, seriozitate, haz… Ion Mărculescu are nevoie de aer şi de spaţiu. Cu inima strânsă, locuieşte la oraş, într-un apartament de bloc. Tărâmul lui de predilecţie este undeva, la ţară, în mijlocul „vastei" sale proprietăţi inventariate în câteva detalii: doi pruni, câţiva meri, mai multe buturugi de viţă-de-vie, un puţ cu apă rece (…) câteva ciori pe coşul casei vecinului. În ce lume pătrundem?… a unui mucalit amator de peisaje şi ritmice descifrări asociate unui întreg efort derulat pe tulpina unitară a exuberanţei privirii şi hedonismului. Aş putea spune că autorul Jurnalului de la Marcona aderă tacit la principiul lui Mircea Horia Simionescu, expus în ultimul său roman/metaroman Cum se face: „Nu poves¬tirea e fragmentară, ci viaţa". În tentativa sa de a surprinde esenţa vieţii, prozatorul contemporan colaţionează detalii aparent insignifiante din: jurnale mai vechi sau mai noi, vise descrise, schiţe sau proiecte de atelier, scrisori, mesaje electronice, amintiri disparate etc. Romanul autobiografic proiectat devine astfel un perimetru al experimentului nara¬tiv, conturând aievea caricatura cotidianului banal, susţinut de sarcasm, umor şi detaşare parodică. Cruzimea expresiei şi tendinţa de expunere abreviată a faptelor (idealul său de acurateţe, concizie şi spontaneitate fiind cără¬mizile pe care se scria în Antichitate) sunt alte calităţi ale stilului marca Ion Mărculescu. Un prozator care mizează pe discontinuitate şi dezordine epică – după principiul „operei deschise" – spre a construi, cu trudă sisifică, edificiul romanului fragmentar, dincolo de orice reţete literare. (2007), (2007), (2008), (2009), (2011), (2012), (2013), (2013), (2014). Prezentul volum, , face parte din ciclul , început în 2008.

0 pareri despre Jurnalul de la Marcona. Însemnările - Ion Mărculescu

Ai cumparat Jurnalul de la Marcona. Însemnările - Ion Mărculescu sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.

Adauga un review

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

Nota ta * :

Articole asemanatoare

Despre BookMaster

Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.

AXWELL SERV SRL

RO24613290 - J17/147/2018

Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania

+4 0748 400 200

Newsletter

Iti vom trimite cele mai recente oferte saptamanal.

Urmareste-ne

© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign

Plateste online, sigur si rapid