Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de Litera. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Mao Zedong a fost atras de politică deoarece era din fire rebel și nerăbdător să iasă din categoria socială în care îl plasaseră condițiile economice ale familiei. A ales comunismul și a avut două mari intuiții politice. În primul rând, a înțeles că Revoluția Chineză ar fi fost posibilă numai dacă partidul ar fi reușit să mobilizeze masele de țărani. Și, în al doilea rând, a înțeles că războiul împotriva Partidului Naționalist cerea fantezie, abilitate, flexibilitate, istețime vicleană. Capodoperele lui au fost Marșul cel Lung (12 000 de kilometri, 200 de confruntări armate, 80 000 de victime umane), micul stat comunist din Shaanxi și marea mobilizare populară impotriva Gomindan între 1947 și 1949. După proclamarea Republicii Populare Chineze pe 1 octombrie 1949, colectivizarea pământurilor deținute de țărani a pus economia în genunchi și a produs un fel de catastrofă umanitară. Politica așa-numită a celor „o sută de flori“, lansată de Mao pentru a obține consensul intelectualilor, a pus în pericol puterea partidului și a fost întreruptă dur. Marele Salt Înainte și crearea Comunelor (organe centralizate de care depindeau activitățile agricole și industriale a numeroase sate) au avut un eșec răsunător. La sfârșitul anilor 1950, pentru a-și recupera puterea pierdută, a avut ultima intuiție și a declanșat Revoluția Culturală, act suprem de cinism politic (intre cincisprezece și douăzeci de milioane de morți), dar și de fantezie romantică. Cele 80 de fotografi alb-negru care însoțesc textul documentează în imagini sugestive epoca și viața celui care a fost supranumit Marele Cârmaci.
Ai cumparat Mao Zedong. Bestseller. Biografii sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2026 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign