Acest produs este publicat la data de 01-12-2025 si vandut de Litera. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Într-o noapte de iarnă, protagonistul, numit K., sosește în sat cu însărcinări oficiale a căror natură și întindere urmează să i se comunice. Din acest punct, pentru K. începe o luptă de uzură ca să capete acces la autoritățile de la Castel, care l-au chemat, dar care acum sunt inaccesibile. Alianțele pe care K. și le face se transformă în atitudini de ostilitate după un mecanism care îi scapă. Relația cu Frieda este mai întâi avantajoasă, dar, în cele din urmă, este aproape să-l distrugă. Ordinea socială, normele morale, sistemul relațiilor din sat se desfășoară după reguli neînțelese de K., dar care se raportează toate la același ocult, misterios, inaccesibil Castel. În timp ce K. face eforturi zadarnice să pătrundă tiparul de gândire și funcționare al micii societăți, iar cititorul simte frustrare și se revoltă în fața evoluției absurde a situației, sătenii sunt netulburați, convinși că totul merge exact așa cum trebuie să meargă. Lupta lui K. cu birocrația este doar suprafața unei povești care plonjează în adâncurile suferinței, singurătății și nevoii de companie. Castelul este cea mai frumoasă și, probabil, cea mai emoționantă carte scrisă de Kafka. The Guardian
Ai cumparat Castelul sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign