Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de Litera. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
E ajunul Anului Nou și scena e pregătită pentru o petrecere de mare ținută într-o vilă din cea mai elegantă zonă a orașului Edinburgh. Tess, diagnosticată cu cancer cerebral, are două obiective majore de îndeplinit. Primul dintre acestea este refacerea relației cu Marcus, prin reînnoirea jurămintelor de la căsătorie. Cel de-al doilea este ca, împreună cu Sylvie, prietena ei din adolescență, să clarifice un episod dramatic petrecut cu ani în urmă și astfel să se elibereze de sentimentul de vinovăție. După o cursă epuizantă presărată la fiecare pas cu crize și îndoieli, cu situații imposibile și coșmaruri, momentul de maximă tensiune se desfășoară sub focurile de artificii care marchează trecerea în noul an. Și cu cât se apropie miezul nopții, cu atât este mai clar că unul dintre cei prezenți nu își dorește doar clarificarea, ci mai mult – să se răzbune. „Am devorat acest roman deosebit de captivant în două runde de lectură, într-o cursă rapidă către finalul șocant.“ Alex Michaelides, autorul bestsellerului Pacienta tăcută „Inteligent gândit și structurat, și chiar mai întunecat decât Portocala sângerie.“ Sarah Vaughan, autoarea bestsellerului Anatomia unui scandal „Încă un roman convingător scris de geniala Harriet Tyce.“ Lisa Jewell, autoarea bestsellerului O viață regăsită „Personaje șocante, răsturnări de situație înșelătoare și o lovitură năucitoare la final. Harriet Tyce nu dezamăgește niciodată.“ John Marrs
Ai cumparat Sentinta de la miezul noptii sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign