Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de Litera. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
SERIA „LUCKY HARBOR“ Grace nu și-a închipuit niciodată că va veni momentul în care să o ia de la zero. Nu și-a imaginat că va pierde totul și va ajunge în micuțul oraș Lucky Harbor, asumându-și, printre alte slujbe mărunte, sarcina de a scoate la plimbare câinele doctorului Josh Scott. Însă, în ziua în care bona angajată de acesta nu mai apare pentru a se ocupa de băiețelul lui în vârstă de cinci ani, Grace ajunge să fie cea care îi poartă de grijă copilului cât tatăl lui este la serviciu – și nu doar atât, dar Grace se și mută în căsuța de oaspeți a chipeșului doctor. Cu atâția oameni depinzând de el, Josh nu are timp pentru nimic altceva decât muncă și familie ‒ până când apare Grace în viața lui. Această blondă isteață și fermecătoare îi dă, pe negândite, lumea peste cap, arătându-i ce înseamnă cu adevărat altruismul. Josh și Grace nu știu dacă relația lor poate dura ‒ sau dacă ei chiar vor ca aceasta să fie altceva decât o distracție. Dar într-un orășel precum Lucky Harbor, nu este nevoie decât de o zi aparte pentru a începe o poveste de dragoste care să dureze o viață... „Doze sănătoase de umor, pasiune arzătoare și tandrețe duioasă... o combinație câștigătoare“ Publishers Weekly JILL SHALVIS este autoarea multor bestselleruri din topurile New York Times și USA Today, vândute în peste 10 milioane de exemplare. A câștigat de două ori premiul RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.
Ai cumparat O veșnicie și o zi sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign