Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de Litera. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
NUMAI AMINTIRILE LUI O POT SALVA... O forță măreață s-a ridicat deasupra tuturor. Regina de Sânge și Foc a devenit zeița primitivă a sângelui și a oaselor ‒ adevăratul zeu primitiv al vieții și al morții. Și luptele pe care Casteel, Poppy și cei aflați de partea lor le au de purtat abia au început. Zeii se trezesc rând pe rând în Câmpiile Elizee și în tărâmul muritorilor, pregătindu-se pentru războiul ce stă să pornească. Dar, când Poppy intră în stază, Cas este nevoit să accepte că există posibilitatea ca transformările suferite de ea să aibă consecințe surprinzătoare, poate chiar să o facă să uite cine este de fapt ‒ sau cine e el! Cas primește totuși un sfat despre cum ar putea să o ajute pe Poppy și se agață de acesta cu disperare în vreme ce așteaptă ca scumpa lui soție să deschidă iar ochii. I se spune că vocea lui ar putea să o ajute să își revină. Prin urmare, el e hotărât să rămână aproape de ea și să îi vorbească necontenit. Îi amintește cum a început aventura lor, dezvăluindu-i lucruri despre el de care numai Kieran a avut habar până acum. Dar nimeni nu poate ști în ce fel de lume se va trezi ea și în ce măsură tărâmurile și Cas însuși se vor fi schimbat între timp...
Ai cumparat Un suflet de sange si cenusa sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign