Acest produs este publicat la data de 15-03-2025 si vandut de Litera. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
Plasată în epoca interbelică, superba poveste de dragoste dintre Andrei, un tânăr cu o istorie familială complicată, și Smaranda, prințesa Basarabi, aduce în sufletul cititorilor parfumul romantic al vremurilor de altădată. Adoptat neoficial de un avocat celebru, Andrei are o copilărie fericită și o adolescență plină de promisiuni, iar studiile de medicină făcute la Londra îi dau siguranța unui viitor strălucit. însă moartea subită a celui care i-a fost un adevărat tată și rapacitatea rudelor îl aruncă într-o sărăcie cruntă. Nevoit să revină la București, Andrei nu se dă bătut – își va continua studiile, însă pentru a se întreține este nevoit să își ia o slujbă de noapte ca taximetrist. întâlnirea cu Smaranda reprezintă debutul unei povești neobișnuite, căci prințesa îi propune un târg ieșit din comun – Andrei va juca rolul amantului pentru ca ea să se poată elibera dintr-o căsnicie care nu reprezintă decât o greșeală a tinereții. Dragostea care se naște între ei îi va lua cu totul prin surprindere, trezind o pasiune năvalnică de care nici unul nu se credea în stare. Dar vor reuși oare să își urmeze glasul inimii și să lupte împotriva familiei, a prejudecăților și mai ales a unui soț care este dispus și să ucidă pentru ceea ce consideră că este dreptul lui pe viață?
Ai cumparat Scenariu pentru dragoste sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2025 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign