Acest produs este publicat la data de 22-12-2024 si vandut de PubliSol. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate.
„Prințul Miorlau” este una dintre cele mai populare cărți școlare. Ne amuzăm de mofturoși, mincinoși sau lăudăroși, dar îi și îndrăgim, căci sunt copii! Cu toții fac parte, probabil, dintr-o împărăție bizară, în care Miorlau este prinț, iar restul sunt figuri princiare care de care mai pitorești. Să-i vedem și să-i numărăm (împărăția aceasta nu este numeroasă, pentru că, știm bine, toți copiii sunt cuminți, politicoși și creativi). Iată-i: Prințul Miorlau – mofturos și miorlăit. Cât pe ce să se confunde cu o pisică. Poate chiar Împărăteasa Miorlana, din Povestea a doi pui de tigru? Băiatul care bate toba și nu este atent la nevoia de liniște a celor din jur. Fănel cel lăudăros, care se luptă cu valurile în visele lui, dar se sperie dimineața de apa rece de la robinet. Lizuca Uituca, domnișoara de smântână (atentă să nu se murdărească), băiatul din Țara lui Mură-n Gură, domnișoara care stă toată ziua cu nasu-n carte și… câți alții. Vă invităm să râdeți tare, dar nu răutăcios, și să vă cumințiți, dar fără să deveniți plicticoși. Carte distinsă cu premiul internațional WHITE RAVENS 2023. Cine e autorul Nina Cassian este una dintre cele mai cunoscute scriitoare pentru copii din literatura română. De aceeași autoare, Editura Frontiera a publicat în ediție nouă Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru și Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari. Cine e ilustratorul Oana Ispir este artistă liber-profesionistă, cu experiență în ilustrație de carte, proiecte editoriale, ilustrație web, design de jocuri și publicitate. Are un stil propriu, marcat de forme clare, culori saturate și texturi pronunțate. Gustul ei pentru ilustrația narativă e limpede atât în lucrul cu tehnici tradiționale, cât și în proiectele digitale. A ilustrat 30 de cărți pentru copii și este membră a Clubului Ilustratorilor și a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Numar pagini:52 Format:23X21.5
Eos no lorem eirmod diam diam, eos elitr et gubergren diam sea. Consetetur vero aliquyam invidunt duo dolores et duo sit. Vero diam ea vero et dolore rebum, dolor rebum eirmod consetetur invidunt sed sed et, lorem duo et eos elitr, sadipscing kasd ipsum rebum diam. Dolore diam stet rebum sed tempor kasd eirmod. Takimata kasd ipsum accusam sadipscing, eos dolores sit no ut diam consetetur duo justo est, sit sanctus diam tempor aliquyam eirmod nonumy rebum dolor accusam, ipsum kasd eos consetetur at sit rebum, diam kasd invidunt tempor lorem, ipsum lorem elitr sanctus eirmod takimata dolor ea invidunt.
Ai cumparat Prințul Miorlau, de Nina Cassian sau detii deja produsul? Fii primul care isi spune parerea pe BookMaster.
Cel mai mare agregator de magazine si produse de Birotica, Papetarie, Librarie, Carti si Manuale din Romania.
AXWELL SERV SRL
RO24613290 - J17/147/2018
Al. Strandului #3, Tecuci, Galati, Romania
+4 0748 400 200
© 2020 - 2024 BookMaster. Toate drepturile rezervate. Platforma creata de LumaDesign